Zeci de rețele de traficanți destructurate și droguri confiscate

 

Într-un interval de două săptămâni polițiștii și procurorii de la Combaterea Criminalității Organizate au reușit să destructureze zeci de grupări de traficanți de droguri. Totodată, oamenii legii au instrumentat cauze penale având ca obiect traficul de minori, pornografia infantilă sau spălarea de bani.
„În perioada 15 – 28 mai 2026, polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 84 de acțiuni operative, dintre care 31 de amploare, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani.
Au fost efectuate 268 de percheziții domiciliare și 10 acțiuni de prindere în flagrant delict, fiind puse în executare 187 de mandate de aducere.
În cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost emise 124 de ordonanțe de reținere și 85 de mandate de arestare preventivă. De asemenea, față de 29 de persoane, a fost luată măsura controlului judiciar”, informează Poliția Română, într-un comunicat emis sâmbătă 30 mai. 
În urma activităților, au fost confiscate peste 57 de kilograme și 270 de doze de canabis, peste 1,6 kilograme de cocaină, 1,5 kilograme și 70 de doze alte substanțe cu efect psihoactiv, 948 de comprimate, 46 de grindere și 43 de cântare de precizie.
De asemenea, au mai fost indisponibilizate o armă letală, 5 arme neletale, 13 autoturisme, 255 de telefoane mobile, 7 sisteme informatice, 19 medii de stocare, 545.840 de lei, 160.885 de euro, 10.250 de dolari, precum și 200 de lei monedă falsă.

Share

3 COMENTARII

  1. Comunicat sec, nu are nimic serios ca activitate în județele din Romania, e generalist și necredibil, sau, e acțiunea Spălat imaginea entității sa nu spună cetățenii că iau salariile fara prestare servicii?! Știți bine că, hârtia suporta orice până e topita, așa și în acest caz.

  2. Nu te băga pe droguri. Concurezi pe cei din spatele statului. Așa o fi prin alte părți, SUA de pildă, dar eu nu cred că la noi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Cîteva ipoteze după noua desemnare

Desemnarea lui Adrian Veștea arată ca o încrîncenare.

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Vetuța Stănescu și Călin Marian, lipiți de Bolojan

Președinta PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu, rămâne de partea lui Ilie Bolojan,

Poezie turcească, matematică australiană

Știți vorba aia veche de pe stadion, „am jucat minunat, dar am luat bătaie”?

AUR: Desemnarea lui Veștea adâncește criza politică

AUR reacționează la decizia lui Nicușor Dan de a-l însărcina pe Adrian Veștea cu formarea unui nou Guvern,

Brazilia a scăpat ieftin

Noi, cei care am crescut cu posterele marilor echipe ale Braziliei pe pereți, am fost obișnuiți cu o regulă clară,