UPDATE Hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău, marţi seară, a fost verificat de comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa. S- decis amendarea unităţii cu 100.000 de lei. De asemenea, echipele de control au decis închiderea blocului alimentar până la remedierea deficienţelor constatate. Totodată, o cantitate de peste 500 de kilograme de alimente, depozitată neconform, a fost retrasă de la consum.
Un număr de 55 de persoane cazate la Hotelul Neko din Saturn au avut nevoie de evaluare medicală, marți seară, 1 septembrie, după ce au acuzat stări de rău, greață și vărsături. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar șase dintre cei afectați, inclusiv doi copii și o femeie însărcinată, au fost transportați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța.
Printre turiștii care au avut probleme s-a aflat și o familie din Sighișoara. Cei trei membri ai familiei – tatăl, mama și fiul lor în vârstă de 15 ani – au început să se simtă rău pe rând. Vacanța lor pe litoral ar fi trebuit să se încheie vineri, însă după incident bărbatul spune că ia în calcul să plece mai devreme spre casă.
Bărbatul a povestit că primele simptome au apărut în timpul nopții, când a început să aibă dureri abdominale puternice și probleme digestive. Pentru a-și ameliora starea, a mers la o farmacie și a cumpărat medicamente.
Situația s-a agravat ulterior și pentru ceilalți membri ai familiei. Soția turistului a început să verse, iar fiul de 15 ani a prezentat, la rândul său, simptome. „M-am dus la farmacie, mi-au luat de o căruță de bani medicamente. După aia a început soția, vărsături, acuma băiatul”, a relatat bărbatul pentru Ziua de Constanța.
În momentul în care a discutat cu reporterii, soția și adolescentul primeau îngrijiri medicale.
Familia se cazase în regim all-inclusive și ajunsese în Saturn sâmbătă. Întrebat ce consumase înainte să apară simptomele, turistul nu a putut indica exact alimentele pe care le mâncase. În schimb, acesta a remarcat numărul mare de persoane care aveau nevoie de ajutor medical și prezența mai multor ambulanțe în fața hotelului. „Nu vedeți câte ambulanțe sunt? Nu mai am curaj să mănânc nimic”, a spus turistul.
După incident, bărbatul ia în calcul să-și încheie vacanța mai devreme. „Eu cred că mâine plec acasă”, a declarat acesta.
Planul Roșu de Intervenție a fost declanșat marți seară, la ora 20:28, după ce serviciul 112 a primit mai multe apeluri privind persoane cazate la Hotelul Neko din Saturn care prezentau stări de rău.
La primele evaluări, echipajele ISU Constanța au identificat 40 de persoane care necesitau monitorizare sau îngrijiri medicale, între acestea aflându-se și opt minori. Numărul celor evaluați medical a ajuns ulterior la 55.
Șase persoane au fost transportate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța pentru investigații suplimentare: doi copii, trei femei și un bărbat. Una dintre femeile transportate la spital era însărcinată.
Potrivit autorităților, pacienții erau conștienți și au fost supravegheați medical.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de stingere, trei autospeciale pentru transportul victimelor multiple, trei microbuze, o ambulanță SMURD și patru ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Planul Roșu a fost dezactivat la ora 22:40, după stabilizarea situației. La acel moment, autoritățile au transmis că nu mai existau persoane aflate în pericol.
Cele mai frecvente simptome reclamate de turiști au fost starea generală de rău, greața și vărsăturile. Potrivit reprezentanților ISU Constanța, manifestările au fost întâlnite în special în cazul copiilor.
O parte dintre persoanele afectate au primit tratament direct la hotel, fără să fie necesar transportul la spital.
Deocamdată, autoritățile nu au stabilit cauza exactă a stărilor de rău. Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Constanța au început verificările și au prelevat probe, inclusiv din blocul alimentar al hotelului.
În același timp, au fost demarate controale și de către autoritățile competente în domeniul siguranței alimentare.
Rezultatele analizelor urmează să stabilească dacă există o cauză comună pentru simptomele manifestate de turiști. Până la finalizarea verificărilor, autoritățile nu au stabilit însă existența unei legături între mâncarea consumată la hotel și îmbolnăvirile raportate.
Se întâmplă oriunde in lume, e in funcție de gătit, de exemplu: uleiul de prăjit e folosit de mai multe ori, dar și multe produse(alimente) nespălate înainte de a fi gătite. E vorba și de foamea excesiva, îți place ceva și bagi in tine exact ca actualul fals ministrul al apărării naționale, înfuleca ca porcul pe nemestecate la popota militarilor din troacă (cacofonie intenționat).
Orice “inteligent” poate sa mearga oriunde in lume (vezi Turcia, Grecia, Bulgaria, Egipt pt. romani) ca sa se simta bine… Marele shmen este acum sa mergi undeva ca sa te simti rău! 🙂 Si oamenii platesc bani pentru asta…
Ce rost are sa scrii intr-un ziar din Hunedoara despre un amarat de hotel din Saturn ? Cosmine, nu ai altceva mai bun de facut ?