În 10 și 11 octombrie, Muzeul Satului Transilvănean, situat la ieșirea din Orăștie spre Deva, găzduiește „Târgul de Toamnă” ediția a doua, eveniment care începe la ora 10:00 și îi invită pe vizitatori să descopere gusturi, meșteșuguri și tradiții într-un cadru în care satul de altădată nu este doar povestit, ci poate fi încă privit printre case, porți, prispe și gospodării.
„În această lume săracă și urâtă, toți cerșim câte ceva. Stăm la colțurile străzii cu sufletul făcut căuș și cerșim după puțină omenie, după puțină dragoste. (…) Pentru că… cel care nu va da, nu va primi niciodată”, spunea Nicolae Iorga. Poate că târgul a fost dintotdeauna unul dintre locurile în care oamenii au învățat, fără să-și propună asta, să dea și să primească: marfă pentru bani, grâne pentru unelte, o vorbă pentru o veste, un cântec pentru câteva clipe de bucurie.
Oarecând, sufletul satului românesc pulsa în ritmul târgurilor. Cu mult înainte ca drumurile asfaltate, piețele moderne și magazinele să schimbe înfățișarea satului, târgul era locul în care se întâlneau economia și viața comunității. Pentru țăranul care își lucra pământul și își creștea animalele, nu era numai locul în care cumpăra sau vindea, ci ziua în care ieșea din ritmul gospodăriei și întâlnea oameni veniți din sate și ținuturi învecinate.
Pe câmpurile de la marginea localităților se strângeau căruțe, oameni și animale. Vitele mugeau, caii fornăiau, oile behăiau, iar peste toate se ridicau glasurile negustorilor și ale gospodarilor veniți la târguială. Unii aveau treabă, alții veneau pentru că un târg mare era un eveniment care nu trebuia ratat.
Prima dată am învățat să ascult – poveștile bunicilor. Apoi am învățat să citesc – buchisind. Ca mai apoi să învăț a scrie – nu știu cum și de ce. Acum se vede că trebuie să o iau de la capăt, să reînvăț a asculta, a citi și a scrie.
Toamna era vremea sămădașurilor, a socotelilor gospodăriei și a planurilor pentru iarna care venea. Gospodarul se gândea câte vite ține peste iarnă, ce îi mai trebuie pentru casă și muncă, de unde va face rost de bani pentru nevoile familiei și, uneori, chiar pentru școala copiilor.
Surplusul de grâne putea fi schimbat pe unelte, lâna pe sare, vitele pe lucruri necesare gospodăriei. La început prin troc, mai târziu cu bani, târgul devenise locul în care se făcea schimbul dintre ceea ce producea satul și ceea ce nu putea produce singur.
Unele târguri se țineau săptămânal, altele de câteva ori pe an, în apropierea marilor sărbători sau a momentelor importante din calendarul agricol. Se aduceau vaci, cai, boi, capre și oi, dar și cereale, cartofi, fasole, fructe, vin și rachiu. Meșteșugarii își expuneau lucrările: linguri și fuse de lemn, coșuri, cojoace, opinci, unelte, potcoave. Fiecare venea cu ceea ce avea de dat și pleca, dacă târgul fusese bun, cu ceea ce îi lipsea.
Dar ceea ce făcea târgul memorabil nu era numai negoțul. Era atmosfera: mugete, nechezat, behăit, lătrat, strigătele negustorilor, copiii care alergau printre oameni, mirosul de fân și de animale amestecat cu fumul grătarelor și aromele produselor aduse spre vânzare.
Acolo se vorbea despre recolte, vreme, prețul vitelor și al cerealelor, despre oameni și despre tot ce se mai întâmplase prin satele din jur. Târgul era și locul unde circulau știrile, unde se legau prietenii și, pentru cei tineri, unul dintre puținele locuri în care aveau ocazia să se cunoască. Lăutarii cântau la vioară, fluier sau cobză, se juca și se povestea, iar meșteșugarii își arătau priceperea.
Fierarul putea lucra o potcoavă sub ochii celor adunați, rotarul își demonstra meșteșugul, iar cojocarul explica felul în care prinde viață un cojoc. Într-o lume în care meseria se învăța privind și lucrând alături de cel priceput, târgul era și un loc în care oamenii se învățau unii pe alții.
Căruțele trase de cai sau boi făceau parte din peisaj, la fel ca portul popular. Oamenii veneau de la kilometri distanță, uneori cu întreaga familie, iar pentru asemenea zile își îmbrăcau hainele cele mai bune. Târgul era loc de negoț, loc de întâlnire și prilej de a arăta ce avea mai bun fiecare gospodărie.
Secolul XX a schimbat această lume. Colectivizarea și industrializarea au modificat profund satul, iar magazinele și piețele moderne au înlocuit o bună parte dintre vechile forme de comerț. Târgurile nu au dispărut însă. Unele continuă sub forma târgurilor de meșteșugari, a evenimentelor folclorice și a întâlnirilor dedicate producătorilor locali, păstrând, chiar dacă într-o altă formă, memoria celor de odinioară.
Poate tocmai de aceea un târg într-un muzeu al satului are ceva în plus față de un târg organizat oriunde altundeva. Nu venim doar să cumpărăm produse, să privim meșteșugari la lucru sau să gustăm din bunătățile toamnei, ci intrăm într-un spațiu în care casele, porțile, prispele și obiectele păstrate acolo ne ajută să înțelegem lumea în care asemenea târguri făceau parte din viața obișnuită. Printre gospodăriile adunate la marginea Orăștiei, povestea vechiului târg nu mai pare atât de îndepărtată; îi putem vedea locurile, uneltele și oamenii, chiar dacă lumea lor nu mai există în forma de odinioară.
Muzeul Satului Transilvănean îmi dă acea liniște plăcută, de dincolo de fire, care te învăluie. Dacă aș încerca să vorbesc, aș profana tăcerea bunicii din poartă, cea care stă și se gândește la pruncii ei plecați departe ori la Isus și la nemurirea sufletului. Dulce tăcere, care nu te apasă, ci te lasă liber să visezi la cerul înstelat, la carul cu boi, la mirosul de fân, la icoana din spatele candelei. Și parcă auzi cum trosnesc oase bătrâne ce se-ndreaptă, iar din pânza toarsă de mâini tremurânde vin șoapte ca un oftat. Imaginea unui sătean îmi răsare în minte, apoi apar casele și dorința de a aduna un mănunchi mândru de flori pentru o prispă și o oală de lut.
Poate că aici începe, de fapt, „Târgul de Toamnă” din acest weekend: nu în tarabele pregătite pentru vizitatori și nici în produsele așezate spre vânzare, ci în această întâlnire dintre ceea ce mai putem vedea astăzi și ceea ce știm din poveștile celor care au trăit înaintea noastră. Iar dacă odinioară oamenii plecau la târg pentru vite, grâne, unelte sau câte ceva pentru casă, cei care vor veni la Muzeul Satului Transilvănean pe 10 și 11 octombrie vor putea lua acasă altceva: gustul unei toamne, întâlnirea cu un meșteșug și, poate, o amintire pe care încă nu știau că o caută.
„Târgul de Toamnă”, aduce împreună producători locali, meșteri populari, fierari și olari, alături de produse realizate manual și preparate tradiționale. Vor fi demonstrații de meșteșuguri, degustări și activități pentru copii, inclusiv jocuri și ateliere creative prin care cei mici pot descoperi câte ceva din lumea satului de odinioară.
„Târgul de Toamnă nu este doar un eveniment, ci bucuria moștenirii noastre culturale și a talentului local. Ne propunem să oferim comunității și vizitatorilor o experiență autentică, într-un cadru pitoresc, care să reînvie farmecul satului românesc de altădată”, a zis pentru Cotidianul de Hunedoara Marius Zdrenghea, de la Muzeul Satului Transilvănean.
Și poate că acesta este rostul unui asemenea târg într-un muzeu: să nu lase tradiția închisă în vitrine, ci să o scoată din casele vechi, să o pună în mâinile meșterilor, pe mesele producătorilor și în fața copiilor, pentru ca memoria satului să nu rămână doar o fotografie îngălbenită sau o poveste spusă de bunici.
Poate că nu vom mai auzi vacile mugind, caii fornăind și căruțele venind de pe drumurile prăfuite, iar târgul de astăzi nu mai poate fi cel de ieri. Dar într-un muzeu al satului, printre case vechi, prispe, unelte și mirosuri de toamnă, mai putem încerca să ne amintim cum era când oamenii veneau la târg nu numai pentru ceea ce puteau cumpăra, ci și pentru oamenii pe care îi întâlneau.
Coperta de la prima ediție a „Târgului de Toamnă”, foto Dan Orghici; Afiș pagina de Facebook a Muzeului Satului Transilvănean.
