Pictură și biciclete, culoare și pedale la Petroșani. Ziua Mondială a Mediului va fi marcată în localitate printr-o serie de activități dedicate naturii, mișcării și implicării cetățenilor.
Joi, 4 iunie, în prim-plan vor fi elevii din mai multe unități de învățământ din municipiu, care își vor prezenta creațiile în cadrul unei expoziții de artă vizuală. Evenimentul va avea loc la Muzeul Mineritului din Petroșani, între orele 12 și 16, și este deschis publicului larg. Lucrările expuse surprind frumusețea regiunii, peisajele specifice zonei și transmit mesaje despre respectul, dragostea și responsabilitatea față de mediul înconjurător. Prin culoare, imaginație și sensibilitate, micii artiști vor aduce în atenția vizitatorilor importanța protejării naturii.
Manifestările dedicate Zilei Mediului continuă și vineri, când va avea loc tradiționalul Marș al Bicicliștilor. Și în acest an, petroșănenii sunt invitați să lase mașinile acasă, măcar pentru câteva ore, și să aleagă bicicleta ca mijloc de deplasare. Acțiunea promovează un stil de viață sănătos, mișcarea în aer liber și grija față de mediul înconjurător. Marșul va începe vineri, de la ora 18, din Centrul Civic al municipiului Petroșani, punctul de plecare al evenimentului și în edițiile precedente. Organizatorii speră ca numărul participanților să fie cât mai mare, iar mesajul transmis să fie unul simplu căci fiecare gest contează atunci când vine vorba despre protejarea mediului.
